Daunele morale în Noul Cod Civil
Noul cod civil reglementează apărarea drepturilor nepatrimoniale, astfel incluzând și daunele morale. Personalitatea umană este ocrotită în mod egal de lege. Orice persoană fizică are dreptul la ocrotirea valorilor strâns legate de fiinţa umană, cum sunt viaţa, sănătatea, integritatea fizică, demnitatea, intimitatea vieţii private, creaţia ştiinţifică, artistică, literară sau tehnică, precum şi a oricăror altor drepturi nepatrimoniale.
Conform art. 1381 din Noul Cod Civ., orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, de unde rezultă că nu interesează natura daunei, ci doar existenţa acesteia pentru că dreptul victimei la despăgubiri să se nască.[1] Dauna este consecinţa oricărei atingeri ilegitime a „drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane” ( art. 1349 alin. 1 NCC)[2].
Prejudiciile care rezultă din vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii constau în durerile fizice cauzate prin lovituri sau răniri şi din durerile psihice provocate de asemenea fapte, prin lezarea sentimentelor de afecţiune şi de dragoste ca urmare a decesului sau îmbolnăvirii unei persoane dragi, precum şi cele determinate de rănirea, mutilarea, desfigurarea victimei.
Pe lângă toate acestea, noul Cod civil face referie şi la prejudiciul ce constă în „pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă” (art. 1385 alin. 4 NCC). Pierderea unei şanse nu se referă însă la daunele viitoare care se vor produce cu certitudine, dar nici la simpele daune eventuale. „Cu cât suntem mai departe ca şansa să se fi realizat, cu atât ne depărtăm de eventualitatea ca pierderea acestei şanse să poată fi reparată.”[3] Reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurările concrete.
Daunele morale: Cuantificarea prejudiciului nepatrimonial?
Prejudiciul trebuie să fie cert şi determinat sau determinabil. Or, prejudiciul moral este incomensurabil. Dacă prejudiciul moral este admisibil, ca principiu, oare poate fi acest prejudiciu acoperit în bani? Cum se cuantifică atunci despăgubirile ? Cât costă suferinţa sau reputaţia unui om ? De unde ştim cât valorează onoarea unei persoane fizice sau juridice?
Suferinţa, durerea, frustrarea sunt stări afective negative ce nu pot fi considerate prejudicii reparabile în bani. Nu se pot preţui sentimentele. Numai dacă din fapta ilicită cu efect prejudiciabil asupra elementelor personalităţii ar rezulta o pierdere financiară sau o declasare pe plan profesional, ar fi admisibilă acoperirea în bani a prejudiciului moral. Acesta este sensul adevărat al dispoziţiilor referitoare la drepturile personale prescrise de CEDO. Prejudiciul moral este în aceste condiţii tot un prejudiciu material[4].
Pretium doloris
Faptul că prejudiciile nepatrimoniale nu pot fi evaluate în bani, nu pot avea un preţ, nu trebuie considerat un obstacol deoarece „nu este vorba de repararea unor prejudicii fără valoare, ci de repararea unor prejudicii deosebit de valoroase, care nu pot fi preţuite în înţelesul adevărat al cuvântului.”[5] A spune că nu se pot acorda despăgubiri băneşti unor asemenea prejudicii pentru că nu există criterii precise pentru determinarea cuantumului lor, înseamnă a subordona principiul dreptului victimei la reparaţii unor chestiuni de probă.
Unei persoane i se poate refuza acordarea de despăgubiri numai în situaţia în care aceasta nu dovedeşte prejudiciul nepatrimonial suferit şi nu ”în lipsă de criterii sigure, precise de evaluare a prejudiciului.”[6]
Această problemă referitoare la „pretium doloris” este în prezent clarificată, practica judiciară admiţând în mod aproape unanim plata de despăgubiri cu acest titlu. Astfel, s-a reţinut întrunirea în speţă a condiţiilor generale ale răspunderii civile delictuale, instanţa apreciind că solicitarea părţii civile, victimă în infracţiunea de vătămare corporală, de obligare a inculpatului la plata daunelor morale este pe deplin justificată, sens în care i-au fost acordate despăgubiri băneşti în valoare de 2000 lei ca pretium doloris, în compensarea traumelor psihice suferite[7].
Într-o altă hotărâre, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 Cod penal şi obligat în solidar cu partea civilmente responsabilă la plata sumei de 150.000 lei, reprezentând daune morale.
Stabilind obligaţia de a repara prejudiciul cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită, legea nu distinge între prejudiciul patrimonial şi cel nepatrimonial, ca atare nu există temei juridic pentru a se înlătura obligaţia de reparare a daunelor morale, acestea având, la fel ca orice prejudiciu, un caracter păgubitor ce dă naştere obligaţiei de reparare. Între prejudiciile nepatrimoniale se înscriu şi cele afective, cauzate în urma lezării sentimentelor de afecţiune, cum este suferinţa produsă de moartea unor persoane apropiate, refuzul unei reparaţii situându-se în afara legii[8].
Trasaturi
Putem afirma aşadar că daunele morale prezintă trăsături esenţiale[9], şi anume:
- ele nu se exprimă prin pierderi pecuniare
- se manifestă prin suferinţele fizice şi psihice pe care le resimte persoana vătămată
- nu sunt susceptibile de evaluare în bani şi nu fac parte din patrimoniul persoanei
Corelatia dintre daunele morale și prejudiciul patrimonial
Unii autori au subliniat faptul că, deşi încălcarea unui drept patrimonial are, de regulă, ca rezultat un prejudiciu patrimonial, este posibil ca această încălcare să nu se rezume exclusiv la un astfel de prejudiciu. De exemplu, distrugerea unui bun, amintire de familie, poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu patrimonial, ci şi într-unul moral, de ordin pur afectiv[10].
Regula este că pentru ca un prejudiciu să fie nepatrimonial, este necesar ca el să fie urmarea încălcării unor valori de aceeaşi natură, însă nu trebuie trasă concluzia că atingerile aduse unor valori patrimoniale nu vor putea produce un rezultat de natură extrapatrimonială, sau invers[11].
De aceea, datorită valorilor care definesc personalitatea umană – materiale şi morale – este posibil ca lezarea unor drepturi nepatrimoniale să dea dreptul la despăgubiri băneşti, deşi atingerile aduse nu diminuează cu nimic patrimoniul persoanei. Acest autor oferă exemplul unui avocat, care, datorită defăimărilor, ajunge în situaţia să fie ocolit şi să-şi vadă compromisă cariera, deşi defăimările nu privesc decât onoarea sa, adică un element nepatrimonial[12].
În sens contrar, alţi autori[13] consideră că prin distrugerea unui bun cu valoare de amintire de familie se încalcă două drepturi subiective: unul patriomonial şi altul extrapatrimonial. Dreptul extrapatrimonial încălcat constă în sentimentele de afecţiune pentru ceea ce reprezintă bunul respectiv din punctul de vedere al părţii vătămate şi, de aceea, în această ipoteză suferinţele încercate de partea vătămată sunt consecinţa atingerilor aduse unor sentimente – dreptului la amintire, deci a unor drepturi extrapatrimoniale, iar nu a unora patrimoniale.
Acest autor subliniază faptul că dacă s-ar accepta ideea că prejudiciul moral poate fi consecinţa încălcării unui drept patrimonial, ar trebui admis că prin distrugerea oricărui bun, indiferent că este sau nu preţuit de partea vătămată, să i se acorde acesteia şi daune morale. Dar dacă partea vătămată preţuieşte în mod deosebit bunul distrus, ea poate suferi şi un pejudiciu moral, ipoteză în care s-a adus atingere dreptului de afecţiune, care este un drept exclusiv nepatrimonial.
În schimb, încălcarea unui drept nepatrimonial poate genera atât prejudicii morale, cât şi materiale. Suferinţele fizice sau psihice cauzate unei persoane, prin lezarea unor drepturi extrapatrimoniale, pot necesita tratamente medicale, ceea ce presupune cheltuieli materiale.
Nu întotdeauna se poate face o distincţie netă între prejudiciul patrimonial şi cel nepatrimonial, date fiind întrepătrunderile dintre ele. S-a arătat că vătămarea gravă a integrităţii corporale a unei persoane poate să se concretizeze nu numai într-un prejudiciu patrimonial, determinat de cheltuielile medicale, pierderea retribuţiei ori diminuarea acesteia, dar şi într-un alt prejudiciu, care este consecinţa caracterului ireversibil al vătămării – de exemplu, desfigurarea sau paralizia – care lipsesc persoana de posibilitatea deplină de a participa la viaţa socială.
Un atare prejudiciu, deşi nu este evaluabil în bani, ar putea fi atenuat prin acordarea unor despăgubiri în completarea celor stabilite, pentru acoperirea pierderilor patrimoniale suferite, despăgubiri care să înlocuiască cel puţin în parte „acele latitudini pe care un om sănătos le are”.[14]
De asemenea, drepturile nepatrimoniale nu aparţin exclusiv persoanelor fizice, ele putând aparţine şi persoanelor juridice. Cu toate acestea, persoana juridică nu este aptă a avea sentimente sau senzaţii, motiv pentru care aceasta nu poate suferi decât prejudicii nepatrimoniale specifice, care rezultă din lezarea acelor drepturi şi interese nepatriomoniale pe care le poate avea.
În acest sens, Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr. 227 din 11 aprilie 2003, a stabilit că răspunderea pentru faptele de încălcare a dreptului de folosire a unei mărci este o formă a răspunderii civile delictuale, actele de concurenţă neloială fiind de natură a crea un prejudiciu provenind din confuzia creată în rândul consumatorilor cu privire la marca afectată.
În cazurile de concurenţă neloială în care este vorba de confuzie, o constatare directă a prejudiciului nu este posibilă, confuzia producându-se în mintea consumatorului, fiind suficientă existenţa posibilităţii de confuzie. Cuantumul daunelor morale va fi stabilit în funcţie de gravitatea faptei de concurenţă neloială, puterea mărcii prejudiciate, măsura în care s-a produs o diminuare a impactului acesteia în rândul consumatorilor[15].
[1] P. Vasilescu. Drept Civil. Obligaţii, Bucureşti, Editura Hamangiu, 2012, p. 573
[2] Ibidem, p. 573
[3] Ibidem, p. 579
[4] Piperea. Despre persoanele publice şi daunele lor morale
[5] I. Albu, V. Ursa. op.cit., p. 257
[6] Ibidem., p. 257
[7] Judecătoria Sect. 1 Bucureşti, sentinţa penală nr. 715 din 09.03.2006, citată în D.G.Matei. Daune morale. Practică judiciară, Bucureşti, Ed. Hamangiu, 2007, p. 46-48
[8] Tribunalul Braşov, sentinţa penală nr. 10/ 27 februarie 1992, citată în D.G.Matei. Daune morale. Practică judiciară, Bucureşti, Ed. Hamangiu, 2007. p. 7-8
[9] I. Urs. Repararea daunelor morale. Teză de doctorat, Cluj-Napoca, 1999, p. 72
[10] C. Stătescu, C. Bîrsan. Tratat de drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Bucureşti, Editura Academiei RSR, 1981, p. 160
[11] I. Albu, V. Ursa. op.cit, p. 61
[12] Ibidem, p. 63
[13] I. Urs, op.cit, p. 10
[14] C. Stătescu, C. Bîrsan. op.cit, p. 162-166
[15] De altfel, în cazul societăților comerciale, astfel de prejudicii pot fi acoperite și în forma specială a acțiunii în concurență neloială, reglementată de Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenței neloiale.