Prejudiciul material în Noul Cod Civil. Prejudiciul estetic, prejudiciul de agrement

Noul cod civil, la art. 1387 vorbeşte despre “vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii,” fără a folosi însă noţiunea de “daună morală”. Daunele corporale sunt complexe,[1]astfel că pot antrena atât prejudiciul material, constând în cheltuielile de îngrijire medicală sau în cheltuielile determinate de sporirea nevoilor de viaţă, cât şi prejudicii morale, care se vor cuantifica în “contra-echivalentul bănesc al atingerii unor valori şi interese legitime.”[2]

Potrivit art. 1391 NCC, instanţa are posibilitatea acordării unor despăgubiri pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială, în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii.

Prejudiciul corporal

În categoria prejudiciilor corporale, se încadrează toate prejudiciile morale ce decurg din vătămarea fizică a persoanei, presupunând întotdeauna şi leziuni fizice[1]. Din această vătămare fizică rezultă prejudicii morale ce constau în dureri fizice sau în dureri fizice şi psihice. Aici se încadrează şi prejudiciul material estetic sau cel de agrement.

Prejudiciul material estetic

Din prisma celor pezentate, prejudiciul estetic sau“preţul frumuseţii”,cum este denumit în jurisprudenţa occidentală, presupune, aşadar, atât dureri fizice, urmare a leziunilor şi vătămărilor fizice, cât şi suferinţe psihice pe care victima le resimte în momentul conştientizării statutului de persoană mutilată, desfigurată.

Prin natura sa, prejudiciul estetic antrenează puternice repercusiuni de natură psihică, suportate în mod diferit de victime, în funcţie de echilibrul şi sensibilitatea sa, chiar în condiţiile unor leziuni asemănătoare. Aprecierea acestui gen de prejudicii este foarte dificilă şi, în acelaşi timp, subiectivă atât pentru cei chemaţi să îl determine, cât şi pentru victimă. “Vârsta, sexul, şarmul personal sunt elemente aprciate şi resimţite într-o manieră diferită de fiecare în parte.”[2]

În literatura de specialitate[3] s-a susţinut că o atare vătămare trebuie încadrată în înţelesul termenului de “sluţire”, ce intră în compunerea elementului circumstanţial din latura obiectivă a infracţiunii de vătămare corporală gravă. În jurisprudenţa instanţelor nu există o practică unitară privitoare la existenţa sluţirii şi, prin urmare, la modul în care este perceput prejudiciul estetic şi gravitatea acestuia. De exemplu, în cazul pierderii dinţilor din faţă, uneori pierderea unui dinte din faţă a fost considerată sluţire, fiind acordate daune morale victimei, iar alteori s-a decis că doar pierderea tuturor dinților din faţă constituie sluţire[4].

Se va analiza dacă, în concret, înfăţişarea victimei a fost alterată prin pierderea dintelui sau dinţilor, astfel încât înfăţişarea acesteia să fi devenit inestetică sau respingătoare şi se vor analiza, de asemenea, urmările negative pe care victima le resimte şi, în funcţie de acestea, i se vor putea plăti despăgubiri cu titlu de daune morale.

Totodată, prejudiciul estetic poate fi, în unele cazuri, sursa unor prejudicii patrimoniale. Este cazul unor persoane care exercită o activitate profesională în care aspectul estetic reprezintă o cerinţă importantă.

În literatura juridică franceză, statutul estetic al fiinţei umane este apreciat ca un “drept la frumuseţe”, astfel că un prejudiciu corporal care antrenează consecinţe estetice definitive afectează atât imaginea victimei pentru sine, cât şi pentru ceilalţi privitori.

Prejudiciul material de agrement

         Acesta rezultă din atingerea adusă satisfacţiilor şi plăcerilor vieţii, constând în “pierderea posibilităţilor de îmbogăţire spirituală, divertisment şi destindere”[5], adică în pierderea unor plăceri ce aparţin unui om sănătos, în cadrul vieţii sale normale şi este consecinţa vătămării integrităţii fizice. Fiind un prejudiciu corporal, acesta rezultă din atingerea integrităţii fizice şi psihice.

Astfel, el are o natură dublă: obiectivă şi subiectivă. Din punct de vedere obiectiv, prejudicul de agrement se identifică cu prejudiciul fiziologic sau funcţional. Spre deosebire însă de prejudiciul funcţional, susceptibil de cuantificare, prin stabilirea gradului de deficit, prejudiciul de agrement este străin de această caracteristică.

Medicina legală nu poate să măsoare, ci doar să claseze un handicap printr-o manieră subiectivă, cât mai umană şi înţelegătoare, de aceea, din punct de vedere subiectiv, prejudiciul de agrement se identifică cu suferinţa pe care o are victima în raport cu starea sa şi cu perceperea privaţiunilor pe care acel prejudiciu i le provoacă[6].

În unele cazuri, instanţele de judecată, atunci când acordă daune morale, tind să îşi motiveze hotărârile atât pe existenţa prejudiciului estetic, cât şi pe cea a prejudiciului de agrement, întrucât, de cele mai multe ori, ele se completează, iar existenţa unuia implică şi existenţa celuilalt din prisma frustrărilor pe care victima le resimte.

Astfel, într-o decizie penală, instanţa constatând că prin săvârşirea infracţiunii, inculpatul i-a produs victimei leziuni materializate în fracturarea maxilarului, care au necesitat 50 de zile de îngrijiri medicale, i-a acordat acestuia daune morale în sumă de 8.000.000 lei.

În susţinerea acestei soluţii, instanţa a apreciat că victimei i-a fost afectată grav şi pe o durată îndelungată integritatea fizică, fiind nevoită să se supună intervenţiilor medicale repetate şi cauzandu-i-se suferinţe fizice şi psihice, dar şi anumite frustrări şi restricţii legate de viaţa socială[7]. Se poate observa cum, în această cauză, instanţa a reţinut, alături de prejudiciul estetic, privaţiunile legate de viaţa socială, elemente ce compun categoria prejudiciilor de agrement.


[1] I. Urs. op.cit., p.18

[2] C-tin Fl. Popescu. op.cit., p. 121

[3] Ibidem., p. 84

[4] Dec. pen. nr. 436/2005 a Curţii de Apel Piteşti şi Dec. pen. nr. 1080/2004 a Curţii de Ap. Braşov, apud. Codul penal, ediţie îngrijită de Georgina Bodoroncea, Irina Kuglay, Lavinia Lefterache, Ionut Matei, Iuliana Nedelcu, Francisca Vasile, Editura C.H.Beck, 2007, p. 651-652.

[5] I. Urs. op.cit., p. 19

[6] Ibidem., p.78

[7] Tr. Alba, dec. pen. nr. 1455/1998 apud. C-tin. Fl. Popescu. op.cit., p. 122

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published.